Acasă » Știri » O senatoare și-a alăptat fetița în Parlament! Cum au reacționat colegii ei

O senatoare și-a alăptat fetița în Parlament! Cum au reacționat colegii ei

De: Angie Voicu 25/07/2018 | 12:28
O senatoare și-a alăptat fetița în Parlament! Cum au reacționat colegii ei

Larissa Waters, o senatoare din Australia, a ținut primele pagini ale ziarelor după ce și-a alăptat bebelușul în timpul unei ședințe din Parlament. Imaginile realizate în urmă cu un an sunt și acum virale pe rețelele de socializare. Gestul senatoarei a intrat în istoria lumii politice din Australia. A fost deopotrivă admirat și arătat cu degetul în lumea întreagă. 

Alia Joy, fetița senatoarei Larrisa Waters, avea doar două luni atunci când a apărut în presa din lumea întreagă. Politiciana din partea Verzilor a fost nevoită să-și alăpteze micuța în timpul unei ședințe importante. Alia a devenit astfel primul copil alăptat în Parlament, iar mămica ei a fost cât se poate de mândră de acest statut. Colegii ei nu au fost deloc deranjați și au înțeles că fetiței îi era foame și că acest gest natural nu ar trebui condamnat. Politicienii din lumea întreagă au lăudat-o pe Larissa Waters, dar au existat și „voci” care s-au arătat dezgustate.

„Sunt tare mândră că fetița mea a fost primul copil alăptat în Parlament. Avem nevoie de mai multe femei şi de mai mulţi părinţi în Parlament. Şi avem nevoie de locuri de muncă prietenoase cu tinerele familii, care să promoveze îngrijirea copiilor”, ”, a scris senatoarea pe pagina sa de Twitter. (Citește și Cristina Şişcanu şi-a alăptat fetiţa în public: „Când m-am aşezat pe bancă, persoanele de acolo…”

Alăptatul în public, subiect sensibil în mai multe țări

Până în 2016, parlamentarii din Camera Reprezentanţilor puteau lua copiii doar în birouri parlamentare sau în locuri publice, cu toate că în Senat acest lucru era posibil încă din 2003. Până în acest moment, nimeni nu a decis să procedeze în acest fel. Subiectul este unul sensibil în multe parlamente din întreaga lume. În 2016, deputatul spaniol Carolina Bescansa, din partidul Podemos (We Can), a fost atât criticat, cât şi lăudat, după ce şi-a alăptat copilul în parlament. (Citește și Modelul Mara Martin a defilat pe podium în timp ce-şi alăpta fetița)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cel mai FRUMOS drum din România. Se deschide în vară, pentru toți românii
Cel mai FRUMOS drum din România. Se deschide în vară, pentru toți românii
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și își caută iubit la 12 ani de când a divorțat
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Motivul care a dus la separarea pe bani grei a „Reginei Întunericului”, Gabriela Lucuțar: „Un divorț nu e o înmormântare”
Motivul care a dus la separarea pe bani grei a „Reginei Întunericului”, Gabriela Lucuțar: „Un...
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să...
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe care o iau în calcul anchetatorii
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Cupola de căldură amenință Europa. Continentul e în alertă înainte de ceea ce se anunță a fi cea mai fierbinte vară din istorie
Cupola de căldură amenință Europa. Continentul e în alertă înainte de ceea ce se anunță...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Mihai Mitoșeru, mesaj sfâșietor după opt ani de la moartea tatălui: „Nu mai răspunde nimeni”. Ce regrete are prezentatorul TV în prezent
Mihai Mitoșeru, mesaj sfâșietor după opt ani de la moartea tatălui: „Nu mai răspunde nimeni”....
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg, de fapt, cei doi: „Sunt problemele exterioare, care vin din partea altor oameni.”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă....
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
"Este o femeie de o frumusețe rară". Cătălin Botezatu vorbește așa despre o singură femeie...
Zodiile pentru care se întoarce roata norocului. Vin mari schimbări pentru 6 nativi după 29 mai, afaceri, căsătorie, visuri îndeplinite
Zodiile pentru care se întoarce roata norocului. Vin mari schimbări pentru 6 nativi după 29...
Băutura consumată de mulți înainte de culcare pentru că induce somnul, însă medicii nu o recomandă. Ce efecte negative are Greșeala
Băutura consumată de mulți înainte de culcare pentru că induce somnul, însă medicii nu o...
Elena Udrea iese din închisoare?! E nevinovată: A avut dreptate
Elena Udrea iese din închisoare?! E nevinovată: A avut dreptate
Andra, anunţ după aproape 16 ani de căsnicie cu Cătălin Măruţă
Andra, anunţ după aproape 16 ani de căsnicie cu Cătălin Măruţă
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Interdicția care se aplică în toată România. E interzis să le faci asta vecinilor
Interdicția care se aplică în toată România. E interzis să le faci asta vecinilor
Veste mare pentru românii care merg la mare. Se deschide noua autostradă
Veste mare pentru românii care merg la mare. Se deschide noua autostradă
BANC | „Bulă, de ce nu mi-ai zis că ai luat salariul mai devreme luna asta?”
BANC | „Bulă, de ce nu mi-ai zis că ai luat salariul mai devreme luna...
Momentul în care Leonard Doroftei i-a redus la tăcere pe canadieni. Ce a fost pus să facă după ce a luat-o de la zero
Momentul în care Leonard Doroftei i-a redus la tăcere pe canadieni. Ce a fost pus...
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
Mesajul Ginei Pistol la un an după nunta cu Smiley. Fosta prezentatoare și-a surprins fanii
Mesajul Ginei Pistol la un an după nunta cu Smiley. Fosta prezentatoare și-a surprins fanii
Pensionarii care vor primi cei mai mulți bani de la 1 septembrie. Vor încasa aproape dublu
Pensionarii care vor primi cei mai mulți bani de la 1 septembrie. Vor încasa aproape...
Colosul britanic care deschide o fabrică nouă în România. Vrea să facă rapid un produs militar. Vor fi multe locuri de muncă
Colosul britanic care deschide o fabrică nouă în România. Vrea să facă rapid un produs...
×